Vreme si timp

timpul-zboara-5894N-am avut ceas multa vreme, nici cand eram la scoala, nici cand mi-am luat buletinul, nici macar la majorat. Ce mai, ceasul nu se lipea de mine. Dar timpul, timpul asta care nu exista, il imparteam eu tare bine pe bucati, adica pe ore. Neavand ceas, s-a dezvoltat, asa, un ceas intern in mine. Ma intreba lumea pe strada cat este ceasul si eu stiam sa raspund cu exactitate.

Nimeni nu se uita la mana mea, sa vada daca am verificat ora, ci se baza pe stiinta mea de-a aprecia timpul. Asa cum orbul aude sunete pe care vazatorul le trece cu… vederea, incurcat de prea multe simturi, tot asa si eu, vitregit de ceas, stiam despre trecerea timpului tot ce era nevoie, chiar mai mult decat unii care umblau la mana cu ceas. Daca stau sa ma gandesc, aceasta exactitate trebuie sa se fi nascut in familie.

Tata era un om de-o punctualitate rara. Prefera sa fie cu un sfert de ceas inainte acolo unde avea intalnire, decat sa intarzie. „A fi punctual inseamna in primul rand respect fata de celalalt, dar si respect fata de tine“, asa mi-a zis de mic. si n-am uitat niciodata cuvintele lui. Directorul Liceului German din Bucuresti , Bernhard Capesius, i-a spus tatalui tatei, Henri Sragher, ca viitorul meu parinte a fost nu numai un elev foarte bun, dar si singurul care n-a intarziat niciodata in sapte ani de liceu.

Bunicul Henri avea un ceas pe care-l scotea totdeauna din buzunarelul vestei, special croit pentru a-l pastra in siguranta. Ceasul era de argint si avea lantisor. De multe ori l-a scos bunicul sa cerceteze ora, dar a existat si o ultima oara. Nu, nu atunci cand s-a stins din viata. Un soldat rus i l-a luat, pur si simplu, imediat dupa intrarea Armatei Rosii in Bucuresti. Eu am primit primul ceas la varsta de douazeci de ani, pe cand eram student. Il tineam si noaptea la mana, iar cand ma trezeam din somn, ma uitam la el ca nu cumva sa fi disparut. Insa, desi il aveam, eram putin contrariat. Ma uitam aproape de fiecare data degeaba la el, pentru ca, fortat de evenimente, invatasem sa aproximez timpul.

Ceasul nu imi indica, asa cum se intampla la majoritatea oamenilor, ci imi confirma ora exacta. Primul meu ceas avea o curea de metal si imi prindeam atat de rau parul de pe mana in ea, incat scoaterea firelor era insotita de fiecare data de durere. Mana mea stanga chelise de par in dreptul curelei. incepusem sa urasc ceasul. Nu si timpul.

Peter Sragher, scriitor si jurnalist

Sursa: http://www.descopera.ro/stiinta/3648828-forum-temporal

 


Comments are closed