Stapanii Timpului

masurare timp
Sociologii au susti­nut dintotdeauna ca pu­terea este una dintre dimensiunile-cheie ale societatii.

Exista un stapan al Timpului?

Ras­punsul era unul facil in epocile tre­cute, in alte culturi si alte sisteme socia­le decat cele actuale.

In vreme ce in cul­tura mo­derna occidentala suntem obisnuiti sa ne rapor­tam la timp ca la ceva care curge inde­pen­dent de vointa si actiunile noas­tre, in cul­­turile antice el nu era o notiune abstracta si nu avea o valoare uniforma pe tot parcursul zilei sau al anului.

Au exis­tat, de pilda, asa-numitele intervale ale timpului „institutionalizat“, cand un im­parat (in China antica in mod deose­bit) decreta ca timpul poate porni din nou de la zero, ca este recreat.

Apoi, masura­rea timpului a devenit si ea un mijloc de afirmare a puterii, multa vreme fiind rezervata doar unei elite de oameni de stiinta si artizani aflati in contact direct cu detinatorul puterii absolute.

Asadar, nu doar sistemele de masu­rare a timpului sunt o variabila depen­den­ta de culturile diferitelor popoare, ci si timpul insusi.

Calendarul si ceasul, schim­band modul de masurare a timpu­lui, au schimbat insusi timpul si cu el si istoria si cultura occidentului. Sincronizarea societatii este una dintre trasaturile culturale cele mai carac­teristice si mai semnificative ale civiliza­tiei moderne capitaliste, iar unii cred ca fara calendar si fara ceas capitalismul n-ar fi existat.

Desigur, astfel de fenomene istorice de o enorma complexitate nu pot fi reduse la raporturi de cauza-efect atat de grosolane.

Totusi, fie si rationand prin absurd si intrebandu-ne ce s-ar intampla cu lumea in care traim daca ar disparea peste noapte toate ceasurile, ne putem da seama de importanta acestora.

In plus, ipoteza ca exista o stransa relatie intre transformarea conceptiei des­pre timp, proces definitivat prin secolul al XVII-lea (cu aproximatie, tinand cont ca a fost vorba despre o evolutie lunga si complexa), si dezvoltarea unei burghezii capitaliste este, daca nu dovedit, cu sigu­ranta sugerat de faptul ca inventarea cea­sului nu se datoreaza altor mari civilizatii.

Aceste civilizatii sunt ajunse la un grad de dezvoltare compa­ra­bil, iar in anumite aspecte chiar superior celei europene (Islamul, China). si ca aceste civilizatii n-ar fi produs niciodata in mod autonom o so­cietate capita­lis­ta.

Totusi, poa­te fi valabil si ratio­na­men­tul ca o in­dus­­trie a oro­lo­geriei a reusit sa se dez­volte doar in Occi­dent intrucat a raspuns la o necesitate din ce in ce mai raspandita de a masura cu exactitate timpul.

In ultima instanta, cu adevarat sem­nificativa pentru istoria unei culturi nu este atat schimbarea unei conventii (cum ar fi trecerea de la un calendar lu­nar la unul solar sau reforma grego­riana), cat utilizarea care i se da si impactul pe care il are asupra socie­tatii in ansamblul ei.

Dintr-un anu­mit punct de vede­re, se poa­te spu­ne ca timpul a ince­put sa exis­te, sa curga, din momen­tul in care a ince­put sa fie masurat.

 

 


Comments are closed