In culisele timpului

masurarea timpului ceasuriPrima secundă in viaţa cuiva. O privire fugară pe cadranul ceasului şi consemnarea datei de naştere. O poveste fără sfărşit.

In clipa in care omul a devenit conştient de succesiunea nopţilor şi a zilelor a fost capabil să-şi explice de ce lucrurile au un inceput şi un sfărşit.

Pentru a ţine mai bine şirul orelor care se perindă zilnic, civilizaţiile străvechi au pus la punct calendare sofisticate, care ţineau cont de mişcările astrelor de pe cer.

ZI ŞI NOAPTE. Pentru măsurarea zilei au folosit ca reper de bază soarele. Lumina lui a devenit astfel instrumentul care indica fidel orele zilei. Iar noaptea, mişcarea deasupra orizontului a lunii sau a stelelor ofereau indicii despre timp.

Astăzi măsurăm timpul cu aparate de o fidelitate uimitoare, dar incă filozofăm asupra sensurilor lui.

Din antichitate in era digitală

CADRANUL. In Antichitate, măsurarea timpului se făcea cu ajutorul cadranelor solare. O tijă infiptă in centrul unei suprafeţe circulare, dintr-un bloc de piatră, işi arunca umbra in funcţie de evoluţia soarelui pe cer, indicănd ora.

Primele cadrane solare folosite datează de pe vremea Egiptului antic, fiind atestate in jurul anului 1500 i.Hr. Cel mai mare cadran solar este cel construit de romani, numit Solarium Augusti, in anul 10 d.Hr.

CLEPSIDRA. Corpul unei clepsidre este alcătuit din două volume ample de sticlă despărţite printr-un şanţ, care permite substanţei cu care este umplut volumul superior să se scurgă in volumul inferior. Clepsidrele funcţionau cu nisip, apă, praf din coajă de ou sau marmură sfărămată. Prima atestare documentară este in Veneţia, in secolul al XIV-lea, insă se presupune că acest instrument, folosit deseori pe mare, este mult mai vechi, datănd chiar din Antichitate.

OROLOGIILE. In timpul Evului Mediu şi apoi in Renaştere, datorită studiilor legate de fizică şi mecanică, turnurile catedralelor gotice sau ale Primăriilor erau “ornate” cu mecanisme complicate de rotiţe, scripeţi, arcuri şi părghii care puteau măsura timpul cu exactitate zi şi noapte fără a mai depinde de lumina soarelui sau de cantitatea de nisip a unei clepsidre. Orologiile erau deseori insoţite de mici parade la ore fixe ale unor figurine care făceau trimitere la parabole biblice.

MECANIC. O dată cu Revoluţia industrială, ceasurile au inceput să fie micşorate, fiind aduse la dimensiunile pe care le cunoaştem astăzi. Funcţionănd insă pe aceleaşi principii (arcuri şi rotiţe acţionate de un resort care resetează mecanismul periodic), ceasurile mecanice sunt incă folosite in zilele noastre, unele modele fiind acţionate de baterii, ceea ce nu mai necesită “intoarcerea” mecanismului.

DIGITAL. Ceasurile digitale folosesc oscilaţiile de 50 sau 60 de herţi produse de curentul electric sau de către un cristal de quartz traversat de electricitate. Acest tip de ceas afişează orele de la 0 la 23 şi foloseşte ca sursă de alimentare curentul dat direct din sursele de electricitate (prizele) sau baterii. Una dintre problemele mari ale ceasurilor digitale este că ele işi pierd memoria cănd sunt deconectate de la sursa de curent.

FASHION. Ceasul a evoluat in cutumele societăţilor contemporane pănă la punctul in care este văzut ca o adevărată bijuterie sau un accesoriu extrem de “la modă”. Designerii şi producătorii elveţieni de ceasuri deţin supremaţia in industria de ceasornicărie, ceasul elveţian devenind simbolul calităţii desăvărşite.

CURSE. Un ceas special, care are funcţiuni specifice, de măsurat cu mare exactitate doar intervale de timp, este cronometrul. Mecanismul a devenit indispensabil in intrecerile sportive şi in stabilirea recordurilor pe o durată fixă de timp. Cronograful este ceasul capabil să indice ora exactă şi să şi funcţioneze ca un cronometru simultan.

Sursa: http://jurnalul.ro


Comments are closed