Este timpul o iluzie?

universul timpulVersiunea curentă în fizică este că timpul este la fel de real ca spaţiul.

Timpul este considerat uneori „doar” a patra dimensiune a Universului, dar pare să fie diferit cumva de celelalte dimensiuni.

Pentru început, pare să curgă într-o singură direcţie.

De la Einstein încoace, fizicienii întrebuinţează conceptul de „spatiu-timp” pentru a uni toate dimensiunile într-un continuum, dar timpul este tratat mereu ca o dimensiune aparte.

Dacă faci un grafic cu numărul dimensiunilor spaţiului şi numărul dimensiunilor timpului, şi iei în considerare legile fizicii aşa cum le ştim acum, va rezulta că din toate universurile ipotetice singurul univers stabil în care am putea trăi este un univers cu trei dimensiuni ale spaţiului şi una a timpului.

Într-un univers cu trei dimesiuni de timp şi una de spaţiu, de exemplu, viteza luminii ar fi limita inferioară a mişcării.

În anii 1880, experimentele lui Albert A. Michelson (1852 – 1931) și ale altora, au arătat că lumina călătorea cu aceeași viteză, indiferent de viteza sursei de la care provenea.

Fizicienii mai experimentați au încercat în diferite maniere să găsească un răspuns acestei contradicții.

În 1892, George F. FitzGerald (1851 – 1901) și Hendrik A. Lorentz (1853 – 1928) au descoperit, individual, că ar putea reconcilia teoria cu experimentele dacă ar fi postulat că aparatul detector își modifica mărimea și forma într-o manieră caracteristică care depindea de starea sa de mișcare.

În 1898, J. Henri Poincaré (1854 – 1912) a sugerat că intervalele de timp, precum și lungimea, ar putea fi dependente de observator, chiar speculând (în 1904) că viteza luminii ar putea fi o „limită imposibil de întrecut”.
Sursa: http://www.scienceworld.ro


Comments are closed