Ceasurile antichităţii

 

IMG_7419Nu știm câte mii de ani au trecut de cand omul a observat că poziția umbrei făcută de un copac sau chiar de el însuși se schimbă de mai multe ori în timpul unei zile, dar știm cu siguranță că un băț înfipt în pământ a fost primul ceas al omului. Exemple de astfel de instrumente de măsurat timpul au fost descoperite peste tot în lume, de la Roma până în America de Sud la incași. În Grecia antică timpul era calculat câteodată după lungimea umbrei lăsate de uriașe coloane și măsurată în pași, de unde și un personaj din comedia “Broaștele” a lui Aristofan zicea: “Când umbra va avea 10 pași lungime să vii la cină”. Ruine de ceasuri solare monumentale sunt megaliții de la Stonehenge, sau mai găsim în Jaipur India, stâlpii de piatră din Peru, la azteci ceasurile calendar sau obeliscurile egiptene, apoteoza bățului în pământ. Un astfel de obelisc vechi din secolul al VI-a î.e.n a fost adus de împăratul roman Augustus în anul 27 pentru a sărbători victoria asupra Cleopatrei și montat în Campus Martius (Câmpul lui Marte) din Roma; obeliscul Montecitorio mai există și în zilele noastre.

Un evident neajuns al ceasurilor solare este faptul că sunt de prisos în zilele înnorate sau noaptea, așa că omul a fost nevoit să inventeze alte “instrumente” independente de soare.
Vase gradate cu un orificiu în fund prin care se scurgea apa, au fost folosite în Orientul Mijlociu dar și la Atena unde ceasuri de apă mai mici erau folosite pentru a măsura și limita timpul de pledare al avocaților. Asta a dus la mituirea celor responsabili cu ceasurile de apă, să umple doar o mică parte din vas pentru rivali astfel și cuvântarea fiind mai scurtă iar șansele de câștig mai mici. Și aceste ceasuri s-au dovedit inutile pe timp de iarnă când apa înghețaCeas cu apa. Istoria ceasului

Alte medode de a măsura timpul au fost lumânările sau la chinezi bețișoarele aromate, care erau realizate anume să reziste un interval de timp. O altă metodă simplă dar eficientă era folosită în mănăstirile medievale unde noaptea nu exista nicio modalitate de a ști ora. Acolo existau călugări care citeau biblia, și după un anumit număr de pagini cronometrate în prealabil, mergeau și băteau clopotul, erau călugării-ceas. În cele din urmă ajungem și la nisip sau clepsidre pe care le folosim și în zilele noastre la fiert ouă sau la infuzia ceaiurilor.

După secole în care timpul a fost măsurat prin metodele enumerate mai sus, omul a început să creeze și să folosească ceasuri ce funcționau pe bază de greutăți. Mecanismul acestora funcționează ca o fântână cu găleată, dar cu ajustări astfel ca greutățile să se miște secvențial și regulat.

Sursa:http://www.beclockwise.ro/istoria-ceasului

Urmaărind istoria ceasului, distingem următoarele categorii:

1. Ceasuri solare, care indică timpul solar adevărat, ce se pot împărţi în cadranul solar şi gnomon-ul; 

2. Clepsidre – cu nisip sau cu apă; 

3. Lumânare gradată;

4. Ceasuri mecanice, care – la rândul lor – pot fi ceasuri cu pendul (ce utilizeazâ un pendul gravitaţional), ceasuri cu pendul de torsiune şi ceasuri cu balansier (care utilizeaza un pendul elastic);

5. Ceasuri electromecanice;

6. Ceasuri electronice, care – în ciuda numelui – măsoară timpul pe baza unui fenomen mecanic: vibraţia unui cristal de cuarţ

Sursa:http://ro.scribd.com/

Sursa:https://www.youtube.com/watch?v=YIWJA4SCtnk


Comments are closed